O nouă secție de îngrijiri paliative, cu o capacitate de 26 de paturi, este în curs de amenajare la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Arad, au anunțat marți autoritățile județene.
Lucrările se desfășoară într-o clădire a fostului spital municipal și au un cost estimat la aproximativ un milion de lei.
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a precizat că secția va oferi îngrijiri pacienților aflați în stare gravă, iar aceasta ar putea deveni funcțională începând din toamnă.
„Secţia de îngrijiri paliative a funcţionat la Ghioroc, într-o clădire care a fost avariată de cutremur. Activitatea ei a fost suspendată până când am găsit o soluţie pentru redeschidere. Cererile sunt foarte multe, iar în sistemul privat îngrijirile paliative sunt extrem de solicitate. În cadrul Spitalului Judeţean, costurile cu îngrijirea pacienţilor vor fi zero pentru aparţinătorii pacienţilor, în condiţiile în care în privat ele pot ajunge şi la 1.000 de euro lunar. Investim în această secţie pentru că este nevoie de ea”, a declarat Cionca.
Clădirea secţiei de îngrijiri paliative, care funcţiona în localitatea Ghioroc, a fost grav avariată în urma unui cutremur din 2023 şi a fost evacuată.
Managerul SCJU Arad, Florina Ionescu, a precizat că s-a obţinut avizul de la Ministerul Sănătăţii pentru deschiderea noii secţii de îngrijiri paliative, care va fi operaţionalizată la începutul toamnei. Secţia va avea 26 de locuri în saloane cu câte două, patru sau şase paturi.


