În contextul marcării, pe data de 4 martie, a Zilei Internaționale de Conștientizare a Infecției cu HPV și a Zilei Mondiale de Luptă împotriva Obezității, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, alături de Asociația Medicală pentru o Șansă la o Viață Sănătoasă din Copilărie la Senescență, au organizat conferința „Prevenție și Educație pentru Sănătatea Femeii”, care a inclus o componentă de conștientizare dedicată populației generale, respectiv o componentă de educație medicală adresată profesioniștilor din domeniu.
Conferința științifică a reunit experți recunoscuți în domeniu, care au abordat aspecte cruciale legate de prevenția și tratamentul infecției cu HPV și al obezității, subliniind importanța educației pentru sănătate în rândul femeilor. Astfel, participanții au avut ocazia să afle informații actualizate și relevante, să interacționeze cu specialiști într-un cadru multidisciplinar și să contribuie la creșterea gradului de conștientizare asupra acestor afecțiuni.
Cele două probleme de sănătate, deși distincte, au un impact profund asupra calității vieții și a stării de sănătate a populației, atât la nivel global, cât și în România.
Infecția cu Virusul Papiloma Uman (HPV)
Infecția cu Virusul Papiloma Uman (HPV) reprezintă una dintre cele mai răspândite infecții cu transmitere sexuală. Deși majoritatea infecțiilor sunt asimptomatice și se remit de la sine, anumite tulpini de HPV pot declanșa afecțiuni grave, inclusiv cancer – în particular, cel de col uterin. De altfel, 5% din toate formele de cancer din întreaga lume sunt atribuite infecției cu HPV.
La nivel mondial, cancerul de col uterin se situează pe locul al patrulea în topul celor mai frecvente forme de cancer la femei, iar la fiecare două minute, o femeie moare din cauza acestui tip de cancer.
În România, statisticile arată că, anual, peste 4300 de femei primesc un diagnostic de cancer de col uterin. Iar în fiecare zi, 6 femei pierd lupta cu această boală. De altfel, România este pe primul loc în Europa în ceea ce privește mortalitatea prin această formă de cancer.
Prevenția și diagnosticarea precoce joacă un rol esențial în combaterea acestei afecțiuni. Vaccinarea anti-HPV este cea mai eficientă metodă de prevenție primară, iar screening-ul regulat permite depistarea leziunilor precanceroase și tratamentul lor timpuriu.
„Pentru a combate infecția cu HPV, principala cauză a cancerului de col uterin, este esențial să extindem acoperirea vaccinală împotriva HPV în rândul tinerelor adolescente, să îmbunătățim accesul la servicii de screening pentru cancerul de col uterin și tratament pe întreg teritoriul României, să continuăm campaniile de educație pentru sănătate, care vizează infecția cu HPV și cancerul de col uterin. Este vital să înțelegem că în cazul acestei forme de cancer prevenția chiar există și este echivalentă cu vaccinarea. Depinde de noi toți, profesioniști, decidenți, societate să învingem această infecție și să câștigăm lupta cu cancerul de col uterin, să putem spune că România a eradicat cancerul de col uterin asociat HPV”, a declarat prof. univ. dr. Monica Cîrstoiu, medic primar Obstetrică-Ginecologie, șef Clinică Obstetrică-Ginecologie Spitalul Universitar de Urgență București.
Obezitatea
Obezitatea este o afecțiune caracterizată prin acumularea excesivă de grăsime corporală și care reprezintă un factor de risc major pentru boli cronice netransmisibile, precum bolile cardiovasculare, cerebrovasculare, diabet, dar și anumite tipuri de cancer.
Potrivit World Obesity Atlas 2025, dacă se urmează tendințele actuale, se estimează că la nivel global, până în 2030, 50% din populația adultă va ajunge supraponderală, în timp ce obezitatea va afecta 22% din femei, respectiv 17% din bărbați2. Astfel, estimările mai arată că până în 2035, 1 din 4 persoane vor suferi de obezitate, ceea ce înseamnă 1.9 miliarde de persoane. Foarte îngrijorător este că aceleași date sugerează că obezitatea infantilă se va dubla între 2020 și 2035.3
Și în România, în linie cu tendințele globale, răspândirea obezității este în creștere, afectând o proporție semnificativă a populației: 39% din populația adultă din România suferă de obezitate, în timp ce aproximativ 70% din populație este supraponderală4.
Managementul acestei afecțiuni presupune o abordare integrată, multidisciplinară, care include modificări ale stilului de viață (dietă, activitate fizică), tratament medicamentos, terapie comportamentală și, în anumite cazuri, chirurgie bariatrică.
„Combaterea obezității trebuie să fie, indiscutabil, o prioritate pentru noi toți, ca societate, deoarece implicațiile acestei afecțiuni se răsfrâng pe multiple planuri, nu doar medical. Avem nevoie de politici publice care să încurajeze un stil de viață sănătos, un mediu alimentar echilibrat, să încurajeze și să sprijine activitatea fizică, să promoveze educația pentru sănătate. În același timp, în ceea ce privește sfera medicală, abordarea obezității nu se poate face decât într-un cadru multidisciplinar, care să permită o evaluare complexă a pacientului, având în vedere că obezitatea este un factor de risc major pentru afecțiuni cardiovasculare, AVC, diabet sau chiar anumite forme de cancer” a declarat prof. univ. dr. Cătălina Poiană, medic primar Endocrinologie, Președinte al Colegiului Medicilor din România.
UMF „Carol Davila” și AMSVSCS, inițiativă de conștientizare și educație medicală dedicată infecției HPV și obezității


