Numărul deceselor provocate de rujeolă în România crește la trei. Câte cazuri au fost raportate

Două noi decese s-au înregistrat în România din cauza rujeolei: un copil de 7 luni și un adult de 35 de ani, ambii nevaccinați.

Institutul Naţional de Sănătate Publică a informat că, în perioada 1 ianuarie – 24 decembrie 2023, ​au fost raportate 2.735 de cazuri de rujeolă confirmate în total în România în acest an, iar numărul deceselor a crescut la trei.

Trei decese provocate de rujeolă în România:

  • un copil în vârstă de 7 luni (neeligibil la vaccinarea cu ROR) din județul Brașov, contact cu fratele în vârstă de 3 ani, nevaccinat antirujeolic.
  • un copil în vârstă de 7 luni (neeligibil la vaccinarea cu ROR) dintr-o comunitate cu acoperire vaccinală suboptimală din județul Brașov, unde au fost raportate 27 cazuri confirmate cu rujeolă
  • un adult în vârstă de 35 ani, nevaccinat antirujeolic, din București. Comorbidități: mielom multiplu.

Primul deces cauzat de rujeolă de la declararea actualei epidemii a fost înregistrat pe 5 decembrie.

Cele 2.735 de cazuri confirmate cu rujeolă au fost raportate în 34 de judeţe şi în Capitală.

Cele mai multe cazuri, potrivit INSP, se înregistrează în judeţele Mureş – 748, Braşov – 657, Cluj – 197, Giurgiu – 173, Ilfov – 123 şi în Bucureşti – 352.

România a declarat, la începutul lunii decembrie, epidemie de rujeolă la nivel național.

Lasă un răspuns

*