Reglementarea prețurilor medicamentelor aduse prin import paralel sau distribuție paralelă, în dezbatere publică

Reglementarea prețurilor medicamentelor aduse prin import paralel sau distrbuție paralelă a fost principala temă abordată la dezbaterea publică privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017. Adică acel ordin care stabilește  aprobarea normelor privind modul de calcul și procedura de aprobare  a prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman.

“Reglementarea prețului medicamentelor ce pot fi comercializate în baza autorizației de import sau  distribuție paralelă se va face la fel cum se face și pentru celelalte tipuri de autorizări”, a precizat Dan Octavian Alexandrescu, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Potrivit proiectului de ordin, „prețul propus de deținătorul APP/reprezentant trebuie să fie mai mic sau cel mult egal cu media aritmetică a celor mai mici trei prețuri ale aceluiași medicament din lista țărilor de comparație. Dacă medicamentul are preț înregistrat doar într-o singură țară din lista de comparație, prețul propus de deținătorul de APP trebuie să fie mai mic sau cel mult egal cu prețul din țara respective”.

În schimb, dacă medicamentul nu are preț înregistrat în niciuna din țările de comparație,  atunci “se aprobă prețul propus de către deținătorul de APP/reprezentant”.

 

Se cere definirea clară a prețului de producător supus aprobării

 

Definirea clară a prețului de producător supus aprobării ministerului, dar și raportarea analizei comparative exclusiv la prețul de producător din țările de comparație, „fără a fi luate în calcul reduceri de prețuri sau alte discounturi ca urmare a raportării acestor medicamente în țările de comparație”, se numără printre propunerile reprezentantei unei companii pharma, care a luat cuvântul la dezbatere.

„De asemenea, ne dorim ca analiza comparativă să ia în calcul cataloagele oficiale din aceste țări de comparație; ele să fie publicate pe site-ul ministerului Sănătății, prin indicarea foarte clară a prețului de producător din țara respectivă pe care ministerul îl ia în considerare”, a completat Petruța Panait.

 

Simplificarea documentației încărcate on-line, altă propunere

 

O altă propunere din partea companiilor farmaceutice a făcut referire la simplificarea documentației care trebuie încărcată on-line.

„În acest moment, pe site, avem trei pagini cu documentele care trebuie încărcate. Printre care autorizație de punere pe piață. În majoritatea cazurilor, această autorizație se regăsește în Registrul European, pentru că sunt autorizații de punere pe piață la nivel european. (…) Apoi avem declarația unu, declarația doi, declarația trei, declarația patru. Avem cereri, avem macheta. Avem copii după cataloage. Ce rost are dacă toată lumea știe care sunt cataloagele? Sunt cataloagele lunii, înainte de începerea reviziei. De ce mai e nevoie de aceste copii după cataloage, print screen-uri făcute pentru fiecare produs în parte?”, a justificat dorința  reprezentanta unei companii farmaceutice.

Aceasta a vorbit despre perioada foarte mare de timp necesară încărcării on-line a tuturor documentelor cerute în momentul de față. Și a venit cu exemplul companiei la care lucrează:„Noi avem 199 de produse. Am făcut un calcul sumar ce înseamnă. 199 de produse să faci documente 10 minute la fiecare. Înseamnă șase zile lucrătoare a câte opt ore”.

În replică, reprezentantul Ministerului Sănătății a susținut necesitatea tuturor documentelor. „Experiența anterioară ne-a arătat că atunci când sunt contestații e mult mai simplu de scos în față hârtia depusă de dvs”, a spus Dan Octavian Alexandrescu.

Lasă un răspuns

*