Ministerul Sănătății are în lucru 108 registre de boală, care vor oferi o situație clară, predictibilitate, pentru a asigura finanțarea necesară. Anunțul a fost făcut de ministrul Sorina Pintea, la o conferință organizată la Palatul Parlamentului.
Pentru aceste registre au fost accesate fonduri europene, coroborat cu fonduri norvegiene și elvețiene.
“De aceea am definit anul viitor ca anul programelor naționale de sănătate, pentru că, în sfârșit, vom avea o imagine foarte clară asupra nevoilor de finanțare pentru resursa umană și pentru finanțarea medicației pentru pacienți”, a dat ea asigurări. Ministrul a precizat că termenul de implementare este finalul acestui an.
Resursa umană, o provocare în radiologia intervențională
În ceea ce privește radiologia intervențională, ministrul Sănătății a vorbit despre lipsa resursei umane, în condițiile în care specialitatea a fost recunoscută abia anul trecut. În prezent există 25 de medici specializați în țară.
“Iată că avem 43 de centre în acest moment. Funcționale 31. Am luat toate datele din țară, pentru că ne interesează în mod deosebit acest aspect. Urmează să operaționalizăm aceste centre de trombectomie mecanică, dar încă avem probleme, și am spus-o, la zona de prevenție terțiară, adică recuperarea după accidentul vascular cerebral, după infarctul cerebral. Dar și aici avem vești bune. Pentru că, luna aceasta, vom pune în transparență un protocol, un ordin de ministru care să definească neuroreabilitarea – un concept internațional, concept care în România a fost discutat, dar nu a fost niciodată aplicat”, a subliniat ea.


