Deficitul de cadre medicale în lume va ajunge la aproape 13 milioane în 2035, potrivit OMS

Cel puțin 400 de milioane de oameni din întreaga lume nu au acces la servicii medicale esențiale, iar până în 2035, potrivit estimărilor, vor fi cu aproape 13 milioane de cadre medicale mai puțin decât necesarul în lume, avertizează Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

În următorul deceniu și jumătate, aproximativ 1 din 5 persoane va locui în locuri unde sunt în curs crize umanitare.

În același timp, noile diagnostice, dispozitive, medicamente și inovații digitale transformă modul în care oamenii interacționează cu sectorul medical.

 

Primul ghid de auto-îngrijire al OMS

 

În fața acestor provocări ce vizează sănătatea mondială, OMS a decis să lanseze primul ghid de auto-îngrijire, cu accent în primul volum pe sănătatea sexuală și reproductivă.

Printre intervențiile prezentate se numără autorecoltarea de probe pentru HPV și alte infecții transmise pe cale sexuală, auto-injectarea de contraceptive, kituri pentru acasă de estimare a ovulație sau teste pentru HIV.

Acest ghid analizează dovezile științifice ale beneficiilor pentru sănătate pe care le pot avea o serie de intervenție care pot fi făcute în afara sectorului medical convențional, chiar dacă, uneori, este nevoie de asistența unui cadru medicale. Ele nu înlocuiesc serviciile medicale de înaltă calitate și nici nu reprezintă o scurtătorul pentru a obține acoperire medicală globală, atrage atenția OMS.

Ghidul OMS va fi extins pentru a include și alte intervenții, inclusiv pentru prevenția și tratarea bolilor netransmisibile.

Lasă un răspuns

*