Spitalul Clinic Colentina: O echipă medicală a realizat o operație complexă, a unui tânăr diagnosticat cu chist osos hidatic

O echipă medicală a secției Clinice Ortopedie II din cadrul Spitalului Clinic Colentina a realizat o operație complexă, a unui tânăr pacient, diagnosticat cu chist osos hidatic, o afecțiune relativ rară dar extrem de severă prin distrugerea importantă de masă osoasă pe care o generează, cauzată de o infecție parazitară.

„După o îndelungată suferință, dublată de un handicap locomotor sever, (n.r.tânărul) poate păși cu încredere spre viitor, datorită echipei medicale a Secției Clinice Ortopedie II din Spitalului Clinic Colentina care, la sfârșitul unei intervenții chirurgicale deosebite ce a durat 5 ore, și-a văzut încununate eforturile depuse în ultimii trei ani pentru redarea sănătății și încrederii în viață ale acestuia”, au anunțat reprezentanții Spitalului Colentina.

Potrivit acestora, intervenția chirurgicală a condus la refacerea articulației și a defectelor osoase, pentru care s-au folosit și grefe furnizate de Banca de Țesut Colentina, și s-a finalizat cu succes după aproximativ cinci ore.

„Astfel, în condițiile în care, la prezentarea în cadrul Secției Clinice Oropedie II, pacientul manifesta un handicap locomotor major, acesta își va putea relua activitatea după o perioadă de recuperarea de 2 luni”, au precizat reprezentanții aceleiași unități medicale.

Potrivit acestora, este al doilea caz de implant personalizat, realizat de aceeși echipă, după cel din luna septembrie a anului 2021. Beneficiarul primului implant personalizat a fost un pacient cu patru revizii anterioare ale protezei de șold și în prezent, este complet recuperat.

Operația a fost realizată de o echipă medicală condusă de conf.univ.dr. Rodica Marinescu, șef Secția Clinică Ortopedia II.

„Pacientul operat de noi are 38 de ani și a contactat afecțiunea în urmă cu opt ani. Noi l-am preluat în anul 2019, când distrugerea osoasă a hemibazinului era deja semnificativă. Am stabilit diagnosticul etiologic (adică cel care precizează cauza afecțiunii) și am tratat pacientul în colaborare cu colegii din Clinica de Parazitologie a Spitalului Clinic Colentina, astfel încât am asanat infecția, am anihilat și excizat chistele hidatice, stopând astfel perpetuarea distrugerii osoase. Am constatat că refacerea funcționalității șoldului nu poate fi realizată cu niciun tip de implant convențional, nici măcar unul de tip tumoral, din cauza defectelor osoase lăsate de multiplele chisturi hidatice care s-au dezvoltat și au erodat pereții acetabulului (suprafața din bazin a articulației șoldului), dar și restul jumătății de bazin afectată. Prin urmare, am decis să folosim un implant personalizat (…) conceput astfel încât să refacă anatomia locală și funcția articulației respective, dar să aibă prevăzute și puncte de fixare în zonele cu os de calitate bună, identificate prin examenul CT”, conf. univ.dr. Rodica Marinescu, șef Secția Clinică Ortopedie II.

Lasă un răspuns

*