Poliția Capitalei: TIR-ul ATI COVID de la Spitalul ”Victor Babeș”, sigilat pentru anchetă

Poliția Capitalei a anunțat marți dimineață  că TIR-ul de terapie intensivă COVID de la Spitalul ”Victor Babeș” din Capitală, unde trei femei cu vârste între 63 şi 84 de ani și-au pierdut viața în urma defectării instalaţiei de oxigen a unităţii mobile ATI, a fost sigilat în vederea continuării cercetărilor.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Capitalei – Serviciul Omoruri s-au sesizat din oficiu cu privire la tragedia produsă luni seară la ”Victor Babeș”.

Potrivit Poliției Capitalei, cadavrele celor trei victime au fost transportate la INML în vederea necropsiei.

Cercetările sunt continuate de Parchetul Tribunalului Bucureşti şi de Serviciul Omoruri.

”La data de 12.04.2021, poliţişti din cadrul Poliţiei Capitalei – Serviciul Omoruri, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în aceeaşi zi,  3 pacienţi internaţi în Unitatea Terapie Intensivă Mobilă din curtea Spitalului Clinic „Victor Babeş” Bucureşti au decedat. La faţa locului s-a deplasat echipa complexă, formată din poliţişti ai Serviciului Omoruri, specialişti ai Serviciul Criminalistic şi medic legist. În unitatea de terapie intensivă mobilă au fost identificate cadavrele a 3 persoane, femei, cu vârstele de 84 de ani, 74 de ani şi respectiv 63 de ani. Din primele date a rezultat faptul că în după amiaza de 12 aprilie, alimentarea cu oxigen a ventilatoarelor aferente unităţii de terapie intensivă mobilă ar fi înregistrat disfuncţionalităţi, fiind întreruptă alimentarea cu oxigen a ventilatoarelor”, a precizat marţi dimineaţă Poliţia Capitalei.

Lasă un răspuns

*