Restrângerea consultațiilor la domiciliu, diminuarea veniturilor, găsirea de finanțare pentru achiziționarea materialelor de protecție, identificarea de soluții pentru vaccinarea pacienților în siguranță în cabinete. Sunt doar câteva dintre consecințele pe care pandemia de COVID-19 le-a avut asupra activității medicinei de familie în cele șapte luni de când s-a declarat starea de pandemie.
”Activitatea medicilor de familie s-a modificat foarte mult. În primele luni, cel puțin, ne-am zbătut de nu am mai putut să facem rost de materiale, dezinfectanți, măști, halate de unică folosință pentru că statul român nu ne-a dat nimic, ne ignoră complet. Ne cheamă numai când au nevoie de ceva. Dar când a fost vorba să ne includă în cei care iau sporuri, pentru că sunt zilnic față în față cu acest risc sau e nevoie protecție, ne-au uitat complet. A trebuit să ne zbatem, să găsim finanțare pentru că în primele două luni, în momentul în care s-a instituit blocada, noi nu am mai avut consultații. Iar noi eram plătiți la numărul de consultații. (…) Ne-au scăzut veniturile la jumătate, trei sferturi. Apoi, când au început să revină pacienții, ne-am chinuit să le explicăm cum e cu programarea, cu distanțarea, am luat măsuri în dispensare ca să se respecte cât de cât niște măsuri care să ne protejeze pe toți”, a declarat dr. Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie (AMF) București-Ilfov, pentru Sănătatea.TV și RoHealthReview.ro.
”A trebuit să renunțăm la consultațiile la domiciliu”
În contractul cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate sunt prevăzute și consultațiile la domiciliu. Odată cu instalarea pandemiei, medicii de familie au fost nevoiți să își restrângă acest tip de activitate din motive de siguranță, după cum a mai subliniat dr. Alexiu.
”A trebuit să renunțăm la consultațiile la domiciliu pentru că nu ai cum fizic să îți faci toată echiparea și să mergi, să te decontaminezi, și a trebuit să restrângem foarte mult acest lucru”, a precizat președintele AMF București-Ilfov.
”Ca să îi aduci (n.r. pacienții) într-un cabinet, trebuie să le creezi toate condițiile de siguranță”
De asemenea, medicul de familie a mai spus că a trebuit să identifice cele mai bune soluții astfel încât pacienții să poate fi vaccinați în siguranță în cabinete.
”A trebuit să găsim posibilități să vaccinăm în siguranță, să ne aducem pacienții, să creăm culoare de siguranță ca să vaccinăm în cabinete. Vreau să spun îngrijirea celor care sunt sănătoși. Copiii și gravidele sunt persoane sănătoase care trebuie îngrijite și trebuie monitorizate în permanență și pentru ca să îi aduci într-un cabinet trebuie să le creezi toate condițiile de siguranță”, a menționat dr. Sandra Alexiu.
”A trebuit să accentuăm tot ce înseamnă anamneză”
Totodată, ”a trebuit să ne mutăm pe teleconsultații, a trebuit să învățăm lucrul acesta, a trebuit să accentuăm tot ce înseamnă anamneză pentru că nu mai aveam la dispoziție posibilitatea să construim un caz apelând la paraclinic și ambulatorul de specialitate pentru că marea majoritate a ambulatoriilor de specialitate, respectiv cele care țin integrat de spital, au fost închise. Nu au rămas decât medicii care lucrează în cabinete independente și care sunt foarte puțini și aceștia în mediul universitar. În alte orașe abia găsești medici care să ajute în ambulatoriu. Acum cât de cât am mai găsit soluții și pentru cei care sunt în ambulatoriile integrate din spitale și își ajută pacienții”, a mai spus medicul de familie.
Revenirea la cardul de sănătate a readus aceleași veșnice blocaje în sistemul informatic
În ceea ce privește reintroducerea cardului de sănătate, dr. Sandra Alexiu a menționat că acest aspect a însemnat reîntoarcerea la problemele legate de SIUI.
”A trebuit să ne luptăm acum cu reintroducerea cardului ca și cum nu era suficient câte probleme aveam. A trebuit să revenim la cardul de sănătate care a readus aceleași veșnice blocaje în sistemul informatic. Nu mai zic că trebuie să te dezinfectezi, să te dezechipezi ca să poți să vii acasă în siguranță, să nu îți pui familia în pericol, pentru că poți să ai zilnic cazuri”, a mai adăugat dr. Alexiu.


