Vaccinul CoronaVac, dezvoltat de compania farmaceutică chineză împotriva COVID-19, a avut rezultate bune pe adulții testați în faza finală a studiului și urmează să fie testat, începând cu 28 septembrie 2020, pe copii și adolescenți, potrivit Agenției EFE care citează surse ale companiei.
Testele vor începe în provincia nord-orientală chineză Hebei, din vecinătatea Beijingului.
Potrivit anunțului făcut de Sinovac în data de 9 septembrie 2020, rezultatele testelor vaccinului său, CoronaVac, din fazele 1 şi 2 de studiu au dovedit „o bună siguranţă şi imunogenicitate” la adulţi sănătoşi cu vârste de peste 60 de ani, precum şi la cei cu vârste cuprinse între 18 și 59 de ani.
Vaccinul companiei Sinovac se produce în America Latină în cooperare cu institutul brazilian Butantan, cu sediul la Sao Paulo și se află în ultima fază a testelor clinice pe scară largă asupra adulţilor, în ţări precum Brazilia, Indonezia sau Turcia.
Agenţia Naţională de Supraveghere Sanitară (Anvisa) din Brazilia a autorizat testarea vaccinului companiei Sinovac asupra a 9.000 de voluntari.
Compania Sinovac a asigurat livrarea Braziliei a 46 de milioane de doze de CoronaVac până în luna decembrie şi a altor 16 milioane de doze pentru primul trimestru al anului 2021.


