Plafonul pensiilor până la care medicamentele sunt compensate de stat în proporție de 90% ar putea fi majorat până la 1.299 lei de la 1 septembrie, ca urmare a creșterii punctului de pensie. Un proiect de Hotărâre de Guvern în acest sens a fost publicată în transparență decizională.
Potrivit notei de fundamentare, decizia este necesară pentru punerea ”în concordanță a unor dispoziții din legislația sistemului de asigurări sociale de sănătate referitoare la medicamentele acordate în ambulatoriu persoanelor cu venituri mici din pensii, urmare a creșterii valorii punctului de pensie al acestora”.
În prezent, de această compensare beneficiază persoanele cu pensii de până la 1.139 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, iar finanţarea se asigură în proporţie de 50% din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi, respectiv, de 40% de la bugetul de stat prin bugetul aprobat Ministerului Sănătăţii sub formă de transferuri către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
De la 1 septembrie, valoarea punctului de pensie se majorează cu 14%, de la 1.265 lei la 1.442 lei.


