Crește numărul de cazuri de COVID-19 în România. Astăzi a fost raportat cel mai mare număr de infectări din ultima lună. Potrivit celei mai recente informări transmise de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 275 de noi cazuri de îmbolnăvire și 14 decese în ultimele 24 de ore.
În total au fost confirmate 21.679 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 15.635 au fost declarate vindecate și externate.
La ATI, în acest moment, sunt internați 171 de pacienți.
În intervalul 12.06.2020 (10:00) – 13.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 14 decese (5 bărbați și 9 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Constanța, Dâmbovița, București, Suceava și Vrancea.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 3 deces la categoria de vârstă 60-69 ani, 3 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 4 decese la persoane de peste 80 de ani.
Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
În total, 1394 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au decedat.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.024 de persoane. Alte 100.582 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 552.670 de teste.


